compatibilitate Gemeni Capricorn


Dupa cum stim, Gemenii sunt guvernati de planeta Mercur, planeta inteligentei, a mentalului, a puterii de convingere a oamenilor, a negocierii si a comertului. Mercur este un zeu extrem de complex si, prin urmare, planeta reprezentata de acesta are o importanta deosebita in horoscopul fiecaruia dintre noi, iar nativii care apartin acestei zodii sunt persoane foarte interesante si uneori, datorita caracterului lor inteligent, nelinistit si extrem de schimbator pot fi mai greu intelesi de catre ceilalti, sau, mai bine spus, celorlalti le este destul de greu sa tina ritmul cu nativii gemeni.
De asemenea, Capricornul, guvernat de Marele Procuror al zodiacului, adica de Saturn, planeta care vine, ne da lectii de facut si se reintoarce dupa un numar de ani spre a ne verifica daca ne-am facut treaba sau nu, da nastere unor nativi rationali, introvertiti si deosebit de inteligenti. Nu degeaba se spune despre copiii Capricorn ca sunt marii-mici batrani ai zodiacului, tocmai datorita modului lor serios de a privi viata inca de la o varsta frageda. Daca am putea compara Capricornul cu o fiinta de pe pamant, ne-am opri cu siguranta la imaginea crabului Hermit ( pe care l-am si folosit ca imagine simbolica a interpretarii acesteia).Crabul Hermit nu are cochilie proprie si foloseste scoicile sau cochiliile melcilor drept scut. Sunt foarte timizi, nu le place sa traiasca in grupuri si la cea mai mica incercare de a le invada teritoriul fug speriati.

Ce poate, prin urmare, sa-i aduca impreuna pe acest copil nelinistit al zodiacului – Geamanul si pe acest mare intelept introvertit, adica Capricornul? Cu siguranta aura de mister. Capricornul este fascinat de dinamismul,starea de nerabdare si pofta de viata de care este cuprins nativul Geaman. Pentru el, Geamanul nici nu poate fi descris in termeni raportati la natura umana, ci mai degraba prin comparatie cu alte activitati. Deci, metaforic vorbind, Geamanul nostru ar fi o combinatie intre o zi de vara in care are loc un balci si toata lumea tipa, canta, e vesela si se joaca cu diverse masinute si trage la tinta si face tot felul de nebunii si un profesor universitar care sta linistit la locul lui si scrie o carte foarte interesanta.

Dupa cum vedeti in aceasta comparatie, am incercat sa subliniem dimensiunea complexa a zodiei Gemenilor, nativi care sunt extrem de populari, cu un grup foarte mare de prieteni, gata oricand sa se alature unei alte nazdravanii si atunci cand vine vorba de studiu, invatare si acumulare de noi informatii, sunt persoane care brusc si subit devin foarte serioase si care se claustreaza in spatele biroului sau a mesei de lucru.

Asadar, Capricornul este atras de aceasta persoana cameleonica, care isi schimba starea de spirit si modul de a fi de la o zi la alta. In egala masura, Geamanul este si el, la randul lui atras de aura de mister pe care o are orice Capricorn, prin introvertirea de care da dovada. Capricornii vorbesc extrem de greu, iar atunci cand se hotarasc sa deschida gura nu spun decat strictul necesar si vorbesc foarte la obiect. Un Capricorn nu va suferi niciodata de logoree si nici nu va spune prostii. El trece totul prin filtrul mintii. Geamanul, care este un mare orator, va fi atras de inteligenta acestui intelept si va incerca sa intre in cruciada care sa-l scoata pe Capricorn din cochilia sa, uitand insa ca nativii Capricorni se simt foarte confortabil in pielea lor si nu si-ar schimba niciodata temperamentul de dragul nimanui.

Relatia dintre un Capricorn si un Geaman debuteaza furtunos, iar viata amoroasa isi spune din plin cuvantul. Capricornul da dovada de o rezistenta neobisnuita in dormitor, iar Geamanul il fascineaza prin exotismul sau. Insa sa nu uitam ca Geamanul se plictiseste foarte repede si dupa ce a studiat cam tot ceea ce stie si la ce se pricepe domnul Capricorn va cauta o jucarie si mai interesanta. Geamanului ii place mult comunicarea, ii place sa discute despre toate problemele care il preocupa, iar tacerile Capricornului vor ajunge in foarte scurt timp sa il calce pe nervi. Si aura de mister care l-a fascinat intai la Capricorn va incepe sa paleasca si va fi inlocuita de plictiseala si de enervare pentru ca nu va intelege clar ce vrea partenerul sau sa exprime.

La randul sau, Capricornul va ajunge sa fie mai mult decat iritat de vorbaria pe care el o gaseste fara nici un sens si fara nici un rost. Pentru un Capricorn, faptele conteaza si nu vorbele, pe cand pentru un Geaman planificarea si trecerea prin filtrul mintii a unui plan este pe primul loc, de multe ori preferand sa lase pe altcineva sa-i duca la indeplinire proiectele. Iar Capricornului, caruia ii place sa studieze o problema, intens, din toate punctele de vedere si apoi sa treaca la fapte, atitudinea de neimplicare chiar si fizica intr-un proiect, il poate scoate din rabdari. Capacitatea Geamanului de a trece de la un subiect la altul il va deranja profund pe Capricorn care are dificultati serioase in a se focaliza pe mai multe proiecte si pe mai multe planuri.

Prin urmare este vorba de o relatie intre doua personalitati aflate la poli diametral opusi. Ambii vor trebui sa faca eforturi considerabile pentru ca aceasta relatie sa mearga si ar avea mari sanse de succes numai in cazul in care aceasta relatie ar fi completata cu un proiect ambitios sau cu o anumita munca in care amandoi sa-si dovedeasca capacitatile, personalitatea si rezistenta.

Nu ne ramane decat sa le uram multa bafta, multa rabdare si intelegere pentru nevoile partenerului pentru ca nu este o relatie usoara. Relatiile intre zodiile de aer si zodiile de pamant, semne fixe, nu sunt cele mai potrivite pentru nativii acestor semne zodiacale.

0 comments: